Mie nu mi-e frica de ele dar tot imi dau motive de meditatie. Marea mea concluzie despre cutremure este ca cea mai importanta avere e cea din cap: informatile nu mi le poate sterge nimeni, nici macar experienta cutremurelor. Cat timp nu ne omoara capul, un cutremur poate rade tot din jur: casa, masina, bijuterii, haine de firma, firma de asigurari, seif, tot. Dar daca stiu sa ma descurc si imi cunosc competentele oricand o pot lua de la capat si avea o viata echilibrata.
O alta idee (noua) care mi-a venit este ca... ca lucrurile realmente ne omoara. Da, un cutremur puternic poate darama magicul sifonier de nuc ce imi bantuie visele (ar trebui sa scriu scenarii de film cu ce vise am). La propriu, un sifonier prea mare ne poate omori, dar si la figurat, un sifonier prea mare ne omoara bugetul (loc cacalau pentru strans si colectat haine nepurtate de peste 10 ani), si mai ales timpul si energiile. Imi dau seama ca petrec destul de mult timp mutand/impaturind hainele dintr-o parte in alta; stergand praful etc.
Si nu in ultimul timp, un cutremur ne poate omori ceva din suflet si prin atasamentul emotional de cescuta cu codita mov, dragostea pentru sifonierul de nuc ce ne va eclipsa fix reactia aia instinctuala: sa ma salvez pe mine sau sa salvez sifonierul de nuc si cescuta cu codita mov, pierzand o secunda din viata. Dar cate secunde ni se duc aiurea pe decizii si indecizii...de lemn?
Cate cutremure puternice avem parte in viata noastra? Eu imi aduc aminte de 3 peste 6 grade Reicher. multe? putine? Daca mai adaug si cutremurele financiare cand bugetul a fost cutremurat /facut praf. Mai adaug si cutremurul numit nasterea copilului. Si cutremurul cand seful ne-a anuntat ca proiectul se inchide si se fac disponibilizari. Sau cand prietena mea buna m-a anuntat ca divorteaza. Deja imi dau seama ca avem cutremure des in viata. Si nu, nu avem nevoie de un sifonier de nuc sa il mutam din greu si sa ne cada in capul deja cutremurat.